Simona Halep a reacționat. A recunoscut totul după Hong Kong

Simona Halep a reacționat. A recunoscut totul după Hong Kong
  • Publicat:

Simona Halep a reacționat imediat după înfrângerea pe care a suferit-o la Hong Kong, în fața rusoaicei Anna Blinkova, scor 2-6, 1-6, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

Fostul lider WTA a transmis un mesaj pentru fani și a recunoscut că revenirea în circuit nu a fost deloc simplă, vorbind și despre cum a fost primită la Hong Kong.

Ce a spus Simona Halep după înfrângerea cu Anna Blinkova

Simona Halep a fost spulberată de rusoaica Anna Blinkova în turneul de la Hog Kong. Constănțeanca a cedat în două seturi în fața sportivei în vârstă de 26 de ani, care a făcut un meci perfect, scor 2-6, 1-6, și a fost eliminată din turneu.

Astfel, românca a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului WTA 125, dotat cu premii totale în valoare de 115.000 de dolari. Sportiva în vârstă de 26 de ani, care ocupă în prezent locul 78 WTA, a făcut un meci perfect în fața fostului lider WTA și a vorbit despre prestația ei la finalul meciului: „Am reușit cel mai bun meci de tenis din viața mea”, a declarat Anna Blinkova, după ce a spulberat-o pe Simona Halep.

Și Simona Halep a transmis un mesaj pentru fani, prin intermediul rețelelor de socializare.

„Revenirile nu sunt niciodată ușoare. Mulțumesc Hong Kong pentru primirea călduroasă”, a scris Simona Halep, pe contul personal de Instagram.

Chiar dacă a suferit o înfrângere extrem de dureroasă, Simona Halep a demonstrat încă o dată că este o sportivă extrem de iubită și de apreciată, iar la finalul meciului a fost aplaudată la scenă deschisă de către spectatori. Totodată, organizatorii au reacționat și i-au mulțumit Simonei Halep pentru că a fost prezentă la acest turneu: „Mulțumim, Simona”, au spus aceștia, în timp ce publicul o aplauda și o încuraja pe sportiva din Constanța.

Start bun de mei pentru Simona Halep

Simona Halep a avut parte de un start bun de meci și a condus în primul set cu 1-0 și 2-1, dar Anna Blinkova a reușit să își revină rapid și românca nu a mai câștigat nici măcar un game în primul set. Al doilea act a fost dominat de la un capăt la altul de către rusoaică.

După experiența de la Hong Kong, Simona Halep rămâne cu un cec în valoare de 2.000 de dolari și cu 15 puncte WTA.

Reamintim că Simona Halep a revenit pe terenul de tenis după o pauză lungă, provocată de o accidentare. În primul meci de la Hong Kong a reușit să se impună în fața australiencei Arina Rodionova, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce umilințe a îndurat Oana Ciocan alături de Jador! Zanni: ”Stătea cu ochii vineți, legată de pat! Îi dădea palme după ce se întorcea de la femei!”
Ce umilințe a îndurat Oana Ciocan alături de Jador! Zanni: ”Stătea cu ochii vineți, legată de pat! Îi dădea palme…
Carlo Ancelotti s-a săturat: îl vrea plecat de urgență de la Real Madrid!
Carlo Ancelotti s-a săturat: îl vrea plecat de urgență de la Real Madrid!
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Leguma de 15 lei, cunoscută drept „aurul maro”, care întărește imunitatea și ajută la slăbit
Leguma de 15 lei, cunoscută drept „aurul maro”, care întărește imunitatea și ajută la slăbit
Se întâmplă în acest moment. LIVE
Se întâmplă în acest moment. LIVE
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Noile
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la…
Orașul PUS la PĂMÂNT de ROMANI și BLESTEMAT timp de 170 de ani
Orașul PUS la PĂMÂNT de ROMANI și BLESTEMAT timp de 170 de ani
Ce s-a ales de femeia dată afară din garsoniera oferită de Gigi Becali. Unde locuieşte acum şi ce a spus despre milionar
Ce s-a ales de femeia dată afară din garsoniera oferită de Gigi Becali. Unde locuieşte acum şi ce a spus…
Jador a bătut-o pe Oana Ciocan?! Zanni îl face praf: „Mi-a zis cât ai hărțuit-o, lovit-o și cât ți-ai...”
Jador a bătut-o pe Oana Ciocan?! Zanni îl face praf: „Mi-a zis cât ai hărțuit-o, lovit-o și cât ți-ai...”
Adio, plata cu cardul! Apare un nou sistem de plăți în România. BNR a dat undă verde
Adio, plata cu cardul! Apare un nou sistem de plăți în România. BNR a dat undă verde
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră,…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Simona Halep, răpusă în turul doi la Hong Kong. O rusoaică i-a lăsat doar 3 game-uri
Simona Halep, răpusă în turul doi la Hong Kong. O rusoaică i-a lăsat doar 3 game-uri
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Ce mesaj a transmis prezentatorul Insula Iubirii
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Ce mesaj a transmis prezentatorul Insula Iubirii
×